Seful Comisiei Europene incurajeaza liderii opresivi, spunandu-le, de fapt, sa nu faceti ceea ce va spun, daca ma obosesc sa mentionez ceva, sa faceti ceea ce doriti sa faceti. Si totusi, von der Leyen a ales sa ignore ceea ce se intampla. In schimb, ea a trambitat un nou Memorandum de Intelegere, promitand ajutor de sute de milioane de euro, cautand in schimb doar cooperarea Tunisiei pentru a impiedica migrantii sa se indrepte spre Europa. Memorandumul nu a subliniat nicio problema de drepturi si nu a solicitat garantii privind drepturile omului.
Adaugati la aceasta tacerea ei cu privire la detentia a zeci de critici guvernamentali, distrugerea independentei judiciare si hartuirea jurnalistilor, a societatii civile si a personalitatilor din opozitie.
Pe scurt, von der Leyen a impins drepturile omului sub covor in Tunisia. Si aceasta pozitie – prezentata ca un „plan” pentru alte parteneriate UE din regiune – a personificat abordarea ei fata de drepturile omului, una dintre standardele duble care submineaza grav reputatia UE pe scena mondiala.
Tentat de un acces mai mare la petrol si gaze din Caspic, in iulie 2022, von der Leyen a semnat un parteneriat energetic strategic cu presedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, pe fondul unei represiuni guvernamentale impotriva criticilor – o alta oportunitate esuata pentru UE de a conditiona relatiile economice mai stranse de imbunatatirea drepturilor omului.
Si alte vizite recente in strainatate au confirmat tendinta.
In Manila, von der Leyen a vorbit doar despre un mediu imbunatatit al drepturilor omului sub presedintele Ferdinand Marcos Jr., in ciuda razboiului criminal impotriva drogurilor in curs de desfasurare din Filipine si a atacurilor continue asupra activistilor, criticilor guvernamentali, jurnalistilor si aparatorilor drepturilor omului.
In Emiratele Arabe Unite, ea nu a facut nicio referire publica la zeci de activisti intemnitati, ratand o alta oportunitate de aur de a sustine drepturile omului inaintea Conferintei COP 28 ONU privind schimbarile climatice. Si in timpul calatoriei sale G20 in India, unde drepturile civile si politice s-au deteriorat brusc sub guvernul prim-ministrului Narendra Modi, drepturile omului nu au fost aparent un subiect de discutie.
In plus, chiar daca von der Leyen a avertizat anterior ca guvernul chinez „devine mai represiv in tara si mai asertiv in strainatate”, acest lucru nu a aparut in timpul vizitei sale din decembrie. Ea nu a vorbit public despre felul in care crimele impotriva umanitatii comise de Beijing in Xinjiang si incalcarile grave ale drepturilor omului in alte parti ar putea afecta relatiile UE cu China.
Si acum, liderul Comisiei pare gata sa dubleze un parteneriat reinnoit cu guvernul egiptean – un alt incalcat grav al drepturilor – fara nicio indicatie ca vrea sa incerce macar sa foloseasca parghia UE pentru a asigura un progres real in domeniul drepturilor omului.
In sfarsit, raspunsul lui von der Leyen la escaladarea ostilitatilor din Gaza si Israel a starnit si mai multe intrebari. Imediat dupa atacurile din partea Hamas si a altor grupuri armate in sudul Israelului, seful Comisiei a condamnat pe buna dreptate uciderea ilegala de civili si luarea de ostatici de catre Hamas. Dar timp de cateva saptamani dupa inceperea operatiunilor militare ale Israelului in Gaza – care au fost afectate de crime de razboi, inclusiv de blocarea ajutorului umanitar – ea s-a referit doar la faptul ca Israelul are dreptul de a se apara, fara a mentiona niciodata obligatiile de a respecta drept umanitar.
A fost nevoie de alte mii de morti palestinieni si de critici intense inainte ca von der Leyen sa ceara Israelului sa respecte legile razboiului. Si chiar si atunci, ea a insistat sa evite sa sublinieze responsabilitatea autoritatilor israeliene pentru decesele civile in masa in Gaza si potentialele incalcari ale dreptului international.
Recordul lui Von der Leyen nu este deloc sumbru. Ea a acordat prioritate noilor legislatii UE privind drepturile omului si diligenta de mediu pentru companii si privind interzicerea importului de bunuri realizate prin munca fortata – ambele sunt inca in curs de negociere. Si a luat o pozitie ferma in favoarea justitiei si a raspunderii pentru crimele pe care fortele ruse le-au comis in Ucraina – desi s-a abtinut sa faca acelasi lucru pentru victimele din Israel si Palestina.
UE ramane, de asemenea, principalul donator umanitar din lume, precum si un promotor cheie al drepturilor omului in cadrul ONU si al altor forumuri globale. Dar, in calitate de inalt oficial al sau, von der Leyen are responsabilitatea de a se asigura ca protejarea drepturilor omului este o componenta cheie a actiunii externe a UE. In schimb, de cele mai multe ori, ea pare sa treaca cu vederea drepturile in favoarea migratiei, comertului si acordurilor energetice.
Poate ca von der Leyen ar putea crede ca este mai potrivit sa faca presiuni pentru drepturi in dialogul privat sau la niveluri politice inferioare, dar daca da, acest lucru nu se dovedeste eficient. Si daca liderii UE nu sunt dispusi sa prezinte consecinte pentru relatiile bilaterale atunci cand abuzurile persista, aceasta strategie este sortita esecului.
Reticenta lui Von der Leyen de a fi dura cu drepturile omului nu este doar gresita din punct de vedere moral, ci si submineaza credibilitatea UE, ii erodeaza parghia pe termen lung si ii incurajeaza pe liderii opresivi care vad tacerea UE ca pe unda verde. Liderii care elimina controalele si echilibrele acasa devin parteneri mai putin de incredere si sunt din ce in ce mai pregatiti sa exploateze punctele slabe ale UE, iar acest lucru se va intoarce in mod inevitabil. De asemenea, tradeaza activisti curajosi de pe teren si expune UE la acuzatii credibile de standarde duble.
O aparare principiala a drepturilor omului in politica externa este consacrata in tratatul UE, iar indeplinirea acestei obligatii necesita un angajament neclintit atat de a condamna, cat si de a actiona impotriva incalcarilor oriunde au loc. Dar von der Leyen s-a dovedit din ce in ce mai reticenta in a-si folosi rolul puternic pentru a conduce UE in aceasta directie.
Acum, in timp ce se gandeste la un al doilea mandat la carma Comisiei, cu doar cateva luni pana la alegerile europene, von der Leyen ar trebui sa-si reconsidere si, in sfarsit, sa se angajeze sa puna drepturile omului in centrul viziunii sale despre o Comisie geopolitica.
