Cum sa prezinti faptele dintr-un punct de vedere impersonal

Cand scriem un text narativ, adica atunci cand relatam o succesiune de evenimente unul dupa altul urmand o ordine cronologica, o putem face din doua puncte de vedere diferite. Pe de o parte, putem alege punctul de vedere personal, sau putem alege punctul de vedere impersonal.

De exemplu, atunci cand vorbim despre Sicilia, se poate folosi un punct de vedere impersonal sau impersonal. Daca spunem „Sicilia, a carei capitala este Palermo, este cea mai mare insula din Marea Mediterana”, folosim un limbaj impersonal. Daca spunem „Palermo este orasul meu preferat in care sa-mi petrec vacantele, in special plajele din Sicilia”, am folosi un limbaj personal.

Care este punctul de vedere impersonal?

Scrierea impersonala este un stil in care naratorul nu se implica personal in naratiune, ci povesteste evenimentele la persoana a treia. Chiar si in acele pasaje in care persoana intai este necesara, naratorul o foloseste doar la plural, incluzand adesea cititorul insusi.

Cand este folosit stilul sau punctul de vedere impersonal?

Exista multe situatii care necesita scris pentru a prezenta fapte dintr-un punct de vedere impersonal. Cel mai clar exemplu este in pregatirea rapoartelor si rapoartelor stiintifice, in care accentul este pus pe rezultate si urmareste sa exprime legi si concluzii generale in cel mai obiectiv mod posibil.

Aceasta inseamna ca argumentele nu trebuie contaminate cu sentimentele naratorului, ci faptele trebuie prezentate in cel mai pur mod posibil. Acest lucru face necesar ca naratorul sa se separe de naratiunea sa si face acest lucru scriind dintr-un punct de vedere impersonal.

In jurnalism se obisnuieste si folosirea stilului impersonal din motive foarte asemanatoare cu cele mentionate mai sus. Atunci cand relateaza stiri, jurnalistul trebuie sa se asigure ca este cat mai obiectiv si impartial, motiv pentru care se evita povestirea la persoana intai.

In sfarsit, un caz inrudit este naratiunea evenimentelor istorice si scrierea de biografii, cu exceptia autobiografiei, care este scrisa in mod necesar la persoana I.

Stilul de scriere impersonal

Urmatoarele sectiuni descriu principalele caracteristici ale scrisului in stil impersonal. Sunt prezentate exemple ale fiecarei caracteristici care ajuta la identificarea cu usurinta cand un text este scris din acest punct de vedere si cand nu.

Persoana a treia domina

Dupa cum am mentionat la inceput, cea mai remarcabila trasatura a scrisului impersonal este utilizarea persoanei a treia. In unele situatii se foloseste persoana I, dar intotdeauna la plural si in scop didactic. Un exemplu este atunci cand scriem „in continuare, vom vedea cum sunt prezentate faptele din punct de vedere personal”.

Clase de propozitii

O caracteristica a punctului de vedere impersonal este ca foloseste frecvent propozitii declarative, adica cele care exprima concepte, evenimente, idei etc. In plus, se obisnuieste sa se foloseasca o multime de propozitii reflexive impersonale si pasive.

Normalizarile abunda.

Este foarte comun in scrierea impersonala, cum ar fi cea folosita in articolele stiintifice, ca se folosesc normalizari.

Acestea constau in transformarea unui verb intr-un substantiv, cum ar fi atunci cand verbul „clasifica” devine „clasificare”, verbul „scadere” care devine „scadere” sau, dupa cum se poate vedea in antetul acestei sectiuni, cand „ normaliza” devine „normalizare”.

Voce pasiva si voce activa

In multe situatii in care se foloseste punctul de vedere impersonal, se obisnuieste sa se scrie pasiv. Aceasta inseamna ca propozitiile subliniaza obiectul actiunii si nu subiectul care o executa. Acest lucru contribuie in continuare la separarea naratorului in stilul impersonal.

De exemplu, in propozitia „pisica a zgariat cainele”, accentul este pus pe pisica ca subiect care desfasoara actiunea. Aceasta este o propozitie scrisa cu vocea activa.

Totusi, in stilul impersonal, se prefera sa scrie „cainele este zgariat de pisica”. Aceasta ultima propozitie pune accent pe caine, care este cel care primeste actiunea, in timp ce pisica isi asuma un rol pasiv.

Utilizarea adjectivelor

Intrucat acest tip de scriere este utilizat pe scara larga pentru a descrie evenimente, a povesti povesti in care sunt descrise personaje, evenimente, lucruri si fenomene, majoritatea adjectivelor care sunt asociate cu punctul de vedere impersonal sunt de tip descriptiv, de relatie sau specificatii. De exemplu, naratiune impersonala , structura tridimensionala , substanta catalitica etc.

Exemplu de punct de vedere impersonal: biografii versus autobiografii

Ca exemplu pentru a distinge stilul impersonal de omologul sau, stilul personal, putem considera compararea unei biografii cu o autobiografie a aceluiasi subiect.

Cand cineva isi scrie autobiografia, este logic sa o scrie din punct de vedere personal, folosind persoana intai. La urma urmei, el descrie propria lui viata si propriile sale experiente, asa ca nu are rost sa incerci sa scapi de naratiune.

Pe de alta parte, atunci cand un scriitor scrie biografia unei alte persoane, mai ales daca este cineva care nu stie sau stia personal, dar scrie pe baza unui proces de cercetare, stilul este intotdeauna impersonal.

Luati de exemplu urmatoarele fragmente dintr-o biografie si o autobiografie, ambele fictive, despre un personaj fictiv pe nume Juan Calamaro. Biografia a fost scrisa de un reporter de investigatie care a studiat viata celebrului nostru protagonist.

Biografie (punct de vedere impersonal)

Juan Calamaro s-a nascut in Cabo de Palos, Murcia, un oras pitoresc de pe malul Marii Mediterane. Parintii sai au fost Don Roberto Calamaro si Dona Rosalia Bernard, care au trait toata viata in Cabo de Palos…

Autobiografie (punct de vedere personal)

Numele meu este Juan Calamaro. M-am nascut pe 16 martie in frumosul oras Cabo de Palos, in Murcia. De mica m-am indragostit de mare datorita faptului ca tatal meu, Don Roberto Calamaro, ma aducea in fiecare dimineata sa vad rasaritul…

Dupa cum puteti vedea, in aceste doua pasaje, este usor sa distingem cand este folosit punctul de vedere impersonal. In primul caz, cel al biografiei, naratorul povesteste intamplarile unul dupa altul fara sa se implice sau sa-si includa parerea personala.

In schimb, in ​​autobiografie se observa imediat ca naratorul este protagonistul povestii, exprimandu-si sentimentele si implicandu-se personal in fiecare parte a naratiunii.