Multe persoane sunt fascinate de dovezile trecerii timpului, iar un exemplu deosebit în acest sens sunt ruinele. Admirând ceva incredibil de atent construit și care a fost apoi demolat înapoi la elementele sale de bază, de forța pură a naturii, nu are seamăn. Această juxtapunere a structurii transformate în haos este deosebită și mulți nu se pot sătura de ea. Oricine are o afinitate pentru eleganța decăderii, se va afla într-o continuă căutare a celor mai frumoase ruine, în detrimentul altor locuri de vizitat, fie ele orașe, zone de munte sau insule exotice. Mai jos sunt prezentate câteva dintre cele mai frumoase, dar și interesante ruine.
Considerate de mulți drept cele mai frumoase ruine din lume, Stonehenge a reprezentat sursa multor mistere de-a lungul anilor. Care a fost motivul construirii sale? Cum au ajuns pietrele masive acolo unde sunt acum? A fost vorba despre un fel de ritual sau e pură astronomie? Din păcate, de-a lungul timpului, aceasta a devenit o atracție turistică cu adevărat populară, iar acum accesul este restricționat. Cu toate acestea, nimic nu a diminuat natura incredibilă a acestor ruine. Există și opțiunea gratuită pentru a le vedea, ce-i drept, de la mai mare distanță în comparație cu deținătorii de bilete, dar dacă mai apare și luna în peisaj, priveliștea e de milioane.
Ruinele impunătoare ale mănăstirii carmelite Convento do Carmo construite între 1389 și 1423 sunt situate în inima orașului vechi istoric al Lisabonei, în cartierul Chiado, oferind cea mai bună vedere asupra cetății medievale Castelo de São Jorge. În secolul al XVI-lea, clădirea adăpostea aproximativ 70 de călugări și o duzină de slujitori. Când a izbucnit Marele Cutremur de la Lisabona în 1755, acești locuitori au fost nevoiți să părăsească clădirea complet distrusă, iar biblioteca cu aproximativ 5000 de cărți a căzut și ea victimă catastrofei. În ciuda lucrărilor de renovare și reparațiilor ulterioare din jurul anului 1834, biserica nu a fost niciodată complet reconstruită. Din punct de vedere arhitectural, Convento do Carmo este deosebit de importantă datorită construcției sale gotice puriste. În comparație cu alte clădiri din Lisabona, aparținând aceleiași perioade, Convento do Carmo este considerată cea mai impresionantă biserică din punct de vedere al arhitecturii și al decorațiunilor. Există o asemănare destul de puternică între aceste ruine și cele ale Abației Cârța, una dintre atracțiile mai puțin cunoscute ale Sibiului, care a fost și prima construcție gotică din Transilvania. Și asta s-ar putea datora frumuseții generale, lipsei acoperișului, zidurilor înalte și arcadelor construite în stil gotic.
Quinta da Regaleira este un palat care se află tot în Portugalia, în Sintra, oraș aflat în apropierea Lisabonei. Adesea umbrit de o construcție mult mai colorată, Palatul Pena, acest sit nu trebuie trecut cu vederea. În mijlocul grădinilor întinse presărate cu zei greci de piatră, ruinele palatului par să crească direct din pământ. Fântâna de Inițiere – menită să simbolizeze coborârea circulară în Infernul lui Dante – merită a fi explorată cu atenție, deoarece, odată ajuns la bază, poți descoperi tot felul de ascunzișuri care duc la alte ieșiri surpriză în toată proprietatea. Cea mai bună abatere duce vizitatorii în spatele cascadelor, pe malul unui lac verde. Aceasta este o grădină magică ascunsă, așa cum pare a fi Sintra, în general.
Privind ruinele dintr-o altă perspectivă, acestea nu trebuie să fie antice pentru a fascina. Hotelul Belvedere din Dubrovnik, Croația, este un exemplu excelent de ruine moderne, cool în adevăratul sens al cuvântului. Construit în 1985, avea doar șase ani când a căzut victima bombardamentelor de la Dubrovnik din 1991, în timpul Războiului de Independență al Croației. Cu peste 200 de camere, acest complex este masiv. Și recomandat este să-l vizitezi împreună cu un localnic, care să știe cele mai sigure rute, pe care nu ar fi atât de bine să te aventurezi asemenea lui Alice în Țara Minunilor. Este ridicol de ușor să te pierzi în acest loc. Între lifturile dărâmate, vechile cluburi de dans și camerele pline cu căzi, nu poți spune că nu simți poveștile din spate adunate ca într-o carte cu pagini îngălbenite.
Dacă ești iubitor sau iubitoare de ruine, încearcă să rămâi într-o continuă căutare de mistere minunate, oriunde ai merge. Acestea sunt asemenea unor capsule ale timpului, ilustrând că există ceva cu adevărat fascinant și frumos în decăderea structurală.