Peste 1.000 de oameni au trecut granita din regiunea separatista Nagorno-Karabah, la cateva zile dupa ce o ofensiva militara a readus enclava etnica armeana sub controlul Azerbaidjanului. Se asteapta sa urmeze mai multi refugiati in zilele urmatoare, potrivit refugiatilor si rudelor lor care ii asteapta langa granita. Ei au luat cu ei putine, dar cele mai de baza necesitati, lasand in urma casele si bunurile lor, cu putine perspective de intoarcere.
„Ultimele doua zile au fost cele mai ingrozitoare din viata mea”, a spus Meline Hakobyan, 23 de ani, o studenta la drept care a parasit Yeghtsahogh, un sat din Nagorno-Karabakh. „Dorinta mea este ca sentimentul pe care il avem acum sa nu treaca nimeni prin el.”
Azerbaidjanul a fost incurajat sa ia masuri militare din cauza schimbarii geopoliticii regiunii ca urmare a razboiului Rusiei in Ucraina. Rusia, garantul traditional de securitate al Armeniei, a parut mai putin inclinata sa intervina de aceasta data, avand in vedere dependenta din ce in ce mai mare de comertul cu Turcia, principalul aliat al Azerbaidjanului.
Sheila Paylan, avocat pentru drepturile omului si expert in regiune, a spus ca Azerbaidjanul „nu ar fi putut face ceea ce a facut fara unda verde din partea Rusiei”. Doamna Paylan a adaugat intr-un interviu telefonic: „Rusia chiar are nevoie de Azerbaidjan”.
Comunitatile armeane si azere au coexistat pasnic decenii in jurul Nagorno-Karabah, o zona de dimensiunea Rhode Island din Caucazul de Sud, a carei dimensiune modesta nu a corespuns niciodata importantei sale strategice. Dupa caderea Uniunii Sovietice, Nagorno-Karabah, recunoscut la nivel international ca parte a Azerbaidjanului, a intrat sub controlul fortelor etnice armene, sustinute de armata armeana, in luptele care s-au incheiat in 1994.
Sustinut de bogatia sa de petrol si gaze, Azerbaidjan a lansat un razboi de 44 de zile in 2020 si a recuperat cea mai mare parte a teritoriului pierdut in conflictul anterior. In decembrie, Azerbaidjan a impus o blocada pe singurul drum care leaga enclava de Armenia, intrerupand efectiv regiunea de aprovizionarea cu alimente si combustibil si declansand o criza umanitara.
Saptamana trecuta, Azerbaidjanul si-a consolidat controlul asupra regiunii, lansand un atac care a indepartat rapid o forta rusa de mentinere a pacii si a infrant un grup mic de luptatori etnici armeni.
Multi dintre refugiati, care au fost stramuti de ofensiva Azerbaidjanului, indurasera zile intregi in bazele militare rusesti cu putina certitudine asupra a ceea ce ii astepta. In ciuda temerilor larg raspandite ca guvernul azer va retine orice barbat care luase armele, multora li sa permis sa treaca granita.
Acum, la mila guvernului azer, multi etnici armeni au spus ca cred ca nu au de ales decat sa fuga.
„Ma gandesc la casa construita de tatal meu”, a spus doamna Hakobyan. „Si-a dedicat intreaga viata crearii unui camin pentru noi. Acum va fi lasat pentru azeri”.
Aproximativ 1.500 de persoane au intrat in Armenia din Nagorno-Karabah, in timp ce oamenii au continuat sa soseasca peste noapte, a declarat guvernul armean. Dupa ce au petrecut cateva nopti la bazele rusesti, refugiatii au fost adapostiti in hoteluri din orasul armean Goris, langa granita. Dar viitorul lor pe termen lung a ramas neclar.
Prim-ministrul Armeniei, Nikol Pashinyan, a declarat joi ca tara este pregatita sa primeasca 40.000 de familii. Dar nu este clar unde ar locui.
Domnul Pashinyan a avertizat, de asemenea, intr-un discurs de duminica, ca armenii din Nagorno-Karabah se confrunta cu „amenintarea curatirii etnice”, daca nu sunt create „mecanisme eficiente de protectie” in enclava sub dominatia azera.
Stella Nazerian, care statea in holul unui hotel din Armenia impreuna cu sotul ei, Benik, si fiica lor de 3 ani, a spus: „Nu avem pe nimeni in Armenia”. Doamna Nazerian si familia ei petrecusera zile intregi la baza aeriana rusa, dormind afara. Cand li s-a permis in cele din urma sa evacueze, nu au avut nicio sansa sa-si viziteze casa pentru a ridica haine si alte bunuri.
Altii au descris privatiuni similare si multi oameni au spus ca se simt pierduti si abandonati de guvernul armean, Rusia si restul comunitatii internationale.
„Copiii care au trecut prin asta nu se vor recupera niciodata”, a spus Boris Shirinyan, 81 de ani. „Noi din Artsakh suntem suparati de lume”, a spus el, referindu-se la numele armean pentru Nagorno-Karabah. „Nimeni nu a venit pentru noi. ”
In timp ce unii armeni au putut sa se reintalneasca cu rudele lor, multi altii la granita au trebuit sa astepte. Dar sosirea primului grup de refugiati le-a dat speranta.
„Inima mea nu mai bate atat de tare”, a spus Grigory Zakharyan, 44 de ani, care se afla in Armenia, dar ale carui rude au ramas in Nagorno-Karabah.
In timp ce unii au sosit cu familiile in autobuze si masini, 23 de refugiati armeni au ajuns in ambulante, un proces facilitat de Comitetul International al Crucii Rosii, dupa ce au fost raniti in timpul atacului din Azerbaidjan de saptamana trecuta. Au fost intampinati de medici in Armenia.
Desi guvernul azerbaigian a promis ca va proteja drepturile etnicilor armeni, putini locuitori din Nagorno-Karabah, care au trecut prin blocada de aproape 10 luni, au fost convinsi.
Potrivit lui Artak Beglaryan, un fost avocat al drepturilor omului in Nagorno-Kabarakh, pana la 80% dintre armenii de acolo doresc sa-si paraseasca casele si sa se mute in Armenia. Pana la 120.000 de armeni locuiesc in prezent in regiune.
Vorbind din capitala republicii separatiste, Stepanakert, cunoscuta sub numele de Khankendi in azera, dl Beglaryan a spus ca situatia umanitara de acolo ramane ingrozitoare.
„Oamenii gatesc orice gasesc si oricum este posibil”, a spus el.
